Mercedes-Benz
Calitatea și performanța autoturismului tău Mercedes-Benz
Am avut doamne și domnișoare care nu-și apreciau munca pe care o făceau în gospodărie sau credeau că doar ceea ce lucra soțul era important.
Ele se vedeau ca fiind nesemnificative, deoarece făceau lucruri care nu generau venituri…
Pe lângă asta, unele nu-și apreciau corpul sau nu se respectau pe ele ca femei.
Dar, în timp, au început să se valorizeze, să se prețuiască mai mult.
🌹🌹🌹
Am avut femei singure care intrau în relații problematice sau nu puteau menține o relație pe termen lung.
Le-am învățat să-și schimbe convingerile limitative.
Unele credeau că nici un bărbat nu vrea o relație serioasă sau iubire și că toți fug după aventuri ori nu-și asumă angajamente.
Le-am spus că eu cunosc bărbați care vor relații, familie, iubire și copiii, deci ceea ce și-au zis lor înșiși erau doar CONVINGERI LIMITATIVE.
După ce au muncit suficient, unele au intrat în relații sănătoase și stabile. 💜
În plus, am avut persoane care și-au crescut veniturile (unii au câștigat din coaching 1000-2000-3000 €) și avem cursanți care se întrețin doar din asta + au propriile programe.
Unii au reușit să economisească bani, chiar dacă până atunci nu au reușit asta.
Comentarii
Trimiteți un comentariu